vineri, 15 mai 2009

Slugi (mult) preaplecate

UE pare din ce în ce mai convinsă că naţia română este abia coborîta din copac. Şi nici nu-i de mirare cînd, de atîţia ani, cum dă Uniunea un ordin, noi ne grăbim să-l executăm. Că şi cum ne-am fi pierdut şi ultima urmă de raţiune. Că despre mîndrie sau coloană vertebrală demult nu mai poate fi vorba.

Cea mai recentă poruncă pe care o vom îndeplini întocmai şi la timp va fi aceea de a interzice cu desăvîrşire vînzarea brichetelor fantezie. Adică dacă ai o maşinuţă, pistol, sirenă sau ştiu eu ce alt fel de jucărie - brichetă, ai face bine să o introduci la categoria „piese de colecţie”.

Cine nu crede că lucrurile stau aşa poate să afle în detaliu cum stau lucrurile intrînd pe

http://www.legestart.ro/Ordin-nr-24697-din-2009-(MzMxNDQ5).htm


Aici figurează cu “detalii detaliate” ordinul autorităţilor de resort prin care este interzis ca, odată cu publicarea reglementării în Monitorul Oficial (lucru care s-a întîmplat pe 13 mai 2009), pe piaţă vor exista numai “brichete care prezintă caracteristici de siguranţă pentru copii” şi sînt interzise, cum spuneam, brichetele fantezie.

Eu nu ştiu cazuri de copii care să fi devenit victime ale focului ca urmare a faptului că s-au jucat cu bricheta, dar poate că or fi. Însă de aici şi pînă la a da o reglementare legală în care, printre altele, să fie precizat la articolul 1, punctul 10, alineatul d, că „toate informatiile de securitate (instructiuni ori avertismente sau ambele) pot fi prezentate fie sub forma de text, fie sub forma de simboluri de securitate”, iar la alineatul e, că „brichetele reincarcabile intra sub incidenta unor cerinte de securitate suplimentare, in conformitate cu clauza 6.5 din standardul ISO 9994:2006, in care se mentioneaza faptul ca fiecare bricheta reincarcabila trebuie sa fie insotita de instructiuni si avertismente specifice”, consider că e cale lungă. Cum adică să pui desene. Deja am devenit o ţară de analfabeţi? Şi-apoi, de ce e nevoie de instrucţiuni speciale în cazul brichetelor reîncărcabile. Oare nu au fost atîtea zeci de ani în care exact brichete reîncărcabile am folosit? Oare nu aşa şi-au cîştigat existenţa (din reîncărcarea brichetelor) o mulţime de oameni? Şi, zău, n-aveau nici un fel de instrucţiuni speciale!
Dar, deh, cînd ţie, autoritate română, "vajnică şi independentă" şi se pun în faţă Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 339/93 pentru controalele de conformitate cu regulile de securitate a produselor, in cazul produselor importate din tari terte, Decizia Comisiei 2009/298/CE de prelungire a validitatii Deciziei 2006/502/CE publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L 81 din 27 martie 2009, zici: „Să trăiţi, am înţeles!”, şi treci la „poziţia tîrîş.

Să ne mai mirăm, în condiţiile astea că un terchea - brechea american nu răspunde în faţa legii dacă ne omoară un artist precum Teo Peter şi că atît de mulţi alţi străini ne umilesc, ne scuipă (la propriu) în faţă, ori că ajung să fie adevăraţii stăpîni în această ţărişoară?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu