Nu v-am uitat

Buna seara dagi si drage.

Sa nu credeti ca daca a trecut atita vreme de cind nu am scris aici v-am uitat. Ba chiar mi-a fost dor de voi, cititorii mei. Pe cei mai multi nu va stiu. Dar imi sinteti dragi cu totii. Datorita voua (si daca as avea un singur cititor ar fi la fel) gasesc putere sa merg mai departe.

Si uite-asa ajungem la motivul pentru care n-am mai scris de-atita vreme: MA RISIPESC. Parca nu mai sint eu. De cele mai multe ori nici macar nu ma recunosc. Eu, care eram "invidiata" pentru entuziasm - si Doamne cite lucruri puteau sa ma entuziasmeze! -, pentru puterea de munca, pentru faptul ca mereu am stiut sa gasesc resurse pentru a ride, acum abia daca mai pot sa zimbesc. Cit despre entuziasm... Cred ca s-a ales praful. Nu cred ca exista ceva care sa-mi tina interesul treaz mai mult de o ora-doua. Si asta in cazuri fericite.

Cum am ajuns aici. Daca iau lucrurile bucata cu bucata mie mi-e limpede. Dar n-am solutii sa schimb nimic.

Pentru ca sufletul nu mai vibreaza...

Ca faci cind nu stii...?

Ce faci cind nu stii ce sa faci? Ce faci cind din tot ce erai a ramas nimicul? Ce faci cind ai ratacit drumul spre tine si nu mai nimeresti drumul inapoi? Ce faci cind simti ca fiecare usa la care ai vrea sa bati pare inchisa? Ce faci cind , cu pretul unui efort teribil, reusesti sa te aduni pentru o vreme, te indrepti cu toata increderea spre o tinta, iar tinta se dovedeste himera? Ce faci cind nu stii cum va fi macar ziua de miine, iar viitorul pare o notiune golita de sens si continut?