Mi-am tot propus sa scriu despre Nicolaescu (Eugen, cel care inca este mai marele peste sanatatea romanasilor). Pana sa ma mobilizez eu, mi-a luat-o realitatea inainte.
Ce voiam sa zic? Mai acum vreo doua saptamani am primit de la comunicatemedia.ro o informatie despre construirea, modernizarea sau renovarea a peste 60 de spitale romanesi. Cateva zile mai tarziu a iesit si Ministerul Sanatatii (sau cum i s-o mai fi zicand acum) cu un comunicat. "Peste 41 de spitale noi in Romania pana in 2011, din investitii de la buget sau private". Ba chiar era mentionat si faptul ca bugetul va aloca peste doua miliarde de lei noi in acest scop. Impresionant, nu?
Ei bine, cu riscul de a fi catalogata drept pricinoasa, in mintea mea s-a aprins beculetul rosu si a sunat alarma:cine va lucra in aceste spitale? Nu de alta, dar sint ani intregi de cand mare parte dintre localitati nu au nici macar un medic generalist sau o asistenta, ori macar o moasa, nu mai zic despre dotari. Sa nu se fi gasit chiar nimeni caruia sa-i pese de oamenii din "tinuturile uitate de timp"? Ba da. Numai ca atunci cand conditiile de trai sint dintre cele mai mizerabile si salariile sub orice critica, orice om cu diploma fuge mincind pamintul. Cum, de altfel, fug si cei fara nici o diploma, dar care inca nu si-au pierdut orice bruma de speranta intr-un trai mai bun.
Iata ca semnalul meu de alarma s-a adeverit. Avem "cod rosu" la capitolul migratia medicilor. Adica numarul celor care aleg sa plece din tara a depasit pragul de 4% , procentajul maxim admis de Organizatia Mondiala a Sanatatii.
Credeti ca de vina este Nicolaescu, cel supranumit si Mengele? Eu zic ca nici pe departe. Ce vina are el ca nu e in stare sa vada dezastrul din Sanatate? De ce sa-l acuzam pe el pentru ca nu poate sa conceapa strategii pe termen mediu si lung, cu baze reale (adica sa fie stabilit clar ca pentru bolnavii cronici avem nevoie in urmatorii cinci ani de atatia bani, pentru cei cu boli incurabile de atitia bani etc; pentru dotari de urgenta acolo, acolo si acolo, ne trebuie atit, pentru victimele accidentelor de toate felurile avem nevoie de asta si de asta, iar insumate fondurile necesare sint in valoare de... si le putem lua de-acolo, de-acolo si de-acolo). Adica vreti sa spuneti ca e vreunul care a facut asa ceva? Si nu ma refer acum doar la Sanatate.
Dar Nicolaescu a facut! Iata, el e primul care s-a gindit ca la conducerea spitalelor nu trebuie sa se afle neaparat un doctor. E nevoie de un manager. Si foarte bine a facut. Stim cu totii ca au fost o multime care s-au inghesuit sa devina manageri. Si cum sa se fi intimplat altfel cind functia e functie, salariul - salariu, sporurile - sporuri, spagile - spagi, masina - de fite, telefonul - platit de la buget fara limita de suma etc, etc, etc. Ca mai moare cite un pacient din cauza lipsei de dotari sau de personal? "Victime colaterale". Si ce, e neaparat vina lui Nicolaescu?
In plus, a instituit taxa pe viciu. Cum adica, vreti sa spuneti ca nu s-au strins bani din asta? Ohooo, mult mai multi decit va imaginati, pentru ca n-am auzit pe nimeni sa-i ceara socotealaministrului sau Ministerului pe aceasta tema. Cum au fost ei cheltuiti (atit cit au fost)? Pai, o sa zic doar ce-am vazut cu ochii mei. Pe reclamele alea de se vor impresionante si care sint lipite pe fiecare pachet de tigari. Ati auzit pe cineva sa se fi lasat de fumat din cauza acelor desene? Eu nu. Dar fac pariu ca sint foarte costisitoare. Cum? Trebuia sa fie alocat un fond si pentru cei care vor sa renunte la fumat? Adica nu ajunge ca s-au deschis citeva cabinete, la care te poti trata de multe cele, dar nu de boala fumatului? A, e alta smecherie? Si ce, e vina ministrului? Cum adica sa verifice ce se intimpla? Pai el e unul singur si pe linga activitatile ministeriale care ii maninca zilnic aproape doua ore, are o multime de trebi politice. Ca sa nu mai zicem ca trebuie sa lupte personal, prin conferinte de presa si declaratii publice, cu toti nesimtitii de ziaristi care isi permit sa scoata la iveala o parte dintre bubele care "o maninca" pe Sanatate.
Si-atunci cum sa mai faca el reforma? Cel mai cinstit, parerea mea, este ca, indiferent ce partid o cistiga alegerile, sa fie initiat un referendum, eventual la nivel planetar, pentru ca Eugen Nicolaescu sa mai conduca Ministerul Sanatatii cel putin un mandat. Sau, de ce nu?, pe viata.
Se afișează postările cu eticheta tigari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tigari. Afișați toate postările
sâmbătă, 13 septembrie 2008
Avocatul lui Nicolaescu - avocatul diavolului?
Etichete:
medicamente,
Nicolaescu,
sanatate,
spitale,
tigari
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
