Prima casă din 2009

Astfel cred că ar trebui să se numească programul electoral declanşat la scară naţională de către premierul Emil Boc şi mîna lui dreaptă, ministrul Gheorghe Pogea. Că, în final a pus umărul la toată brambureala asta şi guvernatorul Mugur isărescu, pare a fi altă poveste…

De ce brambureală? În primul rînd că, deşi -teoretic-, a fost conceput pentru a veni în sprijinul tinerilor, pentru că suntem în an electoral, guvernanţii au realizat că acesta poate fi extins la toată lumea. Adică nu contează dacă ai mai avut una sau zece case pe care le-ai vîndut, le-ai pierdut la barbut, ori ai fost executat silit pentru că n-ai avut cu ce să-ţi plăteşti întreţinerea. Dacă acum poţi să faci rost de 3000 de euro pentru avans şi demonstrezi că ai un venit cert de minimum 1850 de lei, om te-ai făcut!

Singura problemă e că cei mai mulţi dintre tineri nu prea îndeplinesc aceste condiţii. Pe de o parte, ei fiind la început de drum, n-au nici o şansă să fie plătiţi cu un astfel de salariu, dacă nu au părinţi care să-i poată ajuta nici nu se pune problema să aibă banii de avans. Ca sa nu mai vorbim despre „”şansele pe care le acordă băncile…

Iar ca tacîmul să fie complet, altă zăpăceală, din care şi experţii te scot cu greu, este politica monetară. O oră de lectură pe site-urile de specialitate e mai mult decît suficientă ca să realizezi că nimic nu e sigur, că dobînzile (calculate atît în funcţie de ROBOR, cît şi de EURIBOR), vor fluctua nu numai în funcţie de politica fiecărei bănci în parte, ci şi în funcţie de preţul petrolului, al gazelor, dart, mai ales, în funcţie de politicieni. Atît cei români, cît şi cei europeni.

Concluzia? Chiar dacă vecinii noştri, ungurii, au constatat că „prima casă” a însemnat o pagubă de cîteva miliarde de euro, românii ar accepta orice fel de jug pentru a avea un acoperiş deasupra capului.

JALE la CSM!

„Supărat,/ Supărat sunt, Doamne, iară/Supărat…”. Aşa cred că trebuie să-şi fi spus în sinea lui, şi nu numai, Virgil Andreieş, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii. Că nu s-a mulţumit doar să gîndească asta o demonstrează luările de poziţie din ultima vreme:”Ministrul de Justiţie (Cătălin Predoiu, pentru cei neavizaţi), îşi bagă nasul în oalele noastre, deşi nu fierb pentru el şi ne ia bucăţelele cele mai bune. Unii magistraţi se fac că plouă atunci cînd dă un ordin CSM-ul, deşi noi avem pîinea şi cuţitul, am primit bani atît de puţini că nu ne-am putut plăti nici măcar facturile…”. Dar adevărata lovitură a venit odată cu legea salarizării unice. Păi cum, ei -, magistraţii adică, ei care pînă acum puteau să aibă pensii de peste de peste 300 de milioane (e oficial, nu de la mine!), să ajungă să cîştige cît un amărît de doctor, de exemplu? Cum, doctorul salvează vieţi? Adică ce, atunci cînd magistraţii îi scapă pe infractori de puşcărie şi chiar de dosarele penale, nu e tot o formă de salvare a vieţii?

Acum, ce a rămas nelămurit, cel puţin pentru mine, este dacă onor magistraţii vor primi în continuare toate beneficiile şi sporurile financiare care li se acordau pînă acum. Nu o să le enumăr pe toate, dar o parte tot trebuie aminitite: spor de detaşare; bani de chirie pentru echivalentul unui hoteld e trei stele; decontarea călătoriilor făcute în ţară şi în străinătate cu indiferent ce mijloc de transport (şi zău că se plimbă domnii magistraţi!); decontarea călătoriilor spre locuinţa natală (săptămînal, în cele mai multe cazuri); telefoane; maşini de serviciu; spor de risc!!! şi de solicitare neuropsihică… Ei asta cu solicitarea neuropsihică parcă ar mai merge, avînd în vedere că, în medie, la acest moment se află peste două milioane de dosare
http://www.avocatnet.ro/content/articles?id=15541.

Ceea ce, nu-i aşa?, înseamnă că magistraţii muncesc. Şi pentru că, în ciuda tuturor vicisitudinilor, sunt altruişti, au grijă să muncească şi alţii. O dovedeşte din plin Raportul pe 2008 privind Justiţia, raport întocmit, cum era firesc, de către CSM

http://www.avocatnet.ro/content/articles?id=15542.

Şi-acum vine partea „frumoasă”. Potrivit acestui raport, în 2008 România a fost condamnată la CEDO în aproape 200 de cauze, ceea ce înseamnă că se situează pe locul trei în Europa la număr de condamnări (vedeţi, cu puţină bunăvoinţă pot şi românii să ajungă pe locuri fruntaşe?! :D).

Cum s-a ajuns în această situaţie? Simplu. Pentru că judecătorii români şi-au făcut treaba de mîntuială, ori nu şi-au făcut-o deloc.
Acum, între noi fie vorba, nu prea înţeleg eu de ce îl mai plătim cu bani grei pe reprezentantul statului român, „agentul guvernamental
Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe”, sa facă act de prezenţă la procesele de la CEDO devreme ce, de fiecare dată statul romîn pierde bani grei.

Dar, aşa cum spuneam la început, asta nu-l împiedică pe preşedintele CSM să ţipe cît îl ţin bojocii şi oriunde se nimereşte, că bieţilor magistraţi li se încalcă în mod grosolan cele mai elementare drepturi.

Voi ce părere aveţi despre toate astea?