joi, 19 noiembrie 2009

Am “făcut” gara

O gară, mai ales una de capitală europeană, deşi îţi este oarecum familiară, dar îţi poate oferi, de fiecare dată, ceva nou. M-am convins de acest lucru în urmă cu cîteva zile.

Aveam întîlnire cu prefectul de Ploieşti la ora 9.00 şi tot ce am reuşit să aflu e că dacă vreau să ajung la timp, trebuie să plec cu un tren în jurul orei 6.30. Aşa se face că, după nu mai ştiu cîţi ani, am ajuns iar în Gara de Nord Bucureşti.

Dau să merg spre casa de bilete şi constat “brusc şi dintr-o dată” că mă aflu într-un loc oarecum străin, deşi mi-e foarte cunoscut. Gara de Nord pe care am întîlnit-o în aceşti zori era cu totul alta decît cea pe care o ştiam. Modernizată, mai curată, fără frigul ce-ţi pătrundea în oase încă de la intrare, dar, cel mai important, FĂRĂ MIROS. Fără mirosul acela fetid de vechi, de oameni nespălaţi şi dormitor neaerisit, toate acestea combinate.

“Lumina” a durat preţ de cîţiva paşi. În timp ce încercam să mă dumiresc unde sînt casele de bilete m-a întîmpinat imaginea obsedantă ce m-a făcut să ocolesc Gara de Nord atîţia ani: homleşii, boschetarii, nenorociţii sau cum li s-o mai fi spunînd. Eu prefer să-i numesc dezmoşteniţi ai sorţii.

De fiecare dată şi oriunde îi întîlnesc, mi-aş dori să aflu povestea vieţii fiecăruia dintre ei. Şi să-i pot ajuta. Mi-aş dori… Dar a trecut atît de multă vreme de cînd nu mă mai opresc să-i întreb de vorbă. Nu mai fac asta de la începutul anilor 2000, cînd eram “doar” reporter, iar oamenii care ajungeau să locuiască în gări erau cazuri excepţionale. Doamne! Atunci, fie şi sub “masca” interesului profesional, încă mai ştiam şi aveam timp să fiu om, să-mi pese de oameni.
Acum “inventez” tot felul de pretexte ca să nu vorbesc cu ei: NU am timp; NU asta trebuie să fac acum, ci altceva; NU va vrea să stea de vorbă cu mine. Cred că acesta din urmă este cel mai pueril dintre pretextele mele. Cum naiba aş putea să ştiu că vreunul dintre aceşti OAMENI ar refuza să stea de vorbă cu mine, atîta vreme cît nici măcar nu încerc?! Unde dracu’ a dispărut acea Talida care, de dragul unui reportaj filmat, a intrat în canal, printre aurolaci renumiţi ca periculoşi, printere gîndaci - gigant şi şobolani - monstru? Unde e acea Talida care a stat, împreună cu operatorul, cîteva ore alături de aceşti aurolaci, apoi, cu ajutorul reportajului, i-a scos pe toţi din canal şi i-a redat şcolii şi vieţii? (Mulţumesc UNICEF). Pentru că atunci, dar nu numai atunci, Talida a avut timp şi răbdare şi tot ce mai trebuie ca să îi privească şi să îi trateze aşa cum este firesc, ca pe nişte oameni. Faptul că nu au un adăpost, indiferent de motiv, nu-i face mai puţin oameni.

Deci, cum spuneam, cînd am intrat în europeana Gară de Nord Bucureşti, pe ei i-am întîlnit prima dată. Cîţiva, vreo şase, dormeau - la oarece distanţă unul de altul-, în partea stîngă a holului, direct pe ciment, sau pe “aşternuturi” improvizate din te miri ce. O clipă am fost tentată să scot aparatul foto, iar imaginile să le trimit la Guvern. Şi la Preşedinţie. Am realizat la timp cît sînt de naivă. Şi colo şi dincolo se ştie mult prea bine despre existenţa acestor dezmoşteniţi. Iar dacă Preşedintelui sau guvernanţilor le-ar păsa, n-ar exista astfel de situaţii. Dar lor nu le pasă. Sau, poate, mă înşel? Poate că povara ruşinii este atît de mare încît îi transformă în nişte laşi? Cum de ce ruşine? Pentru că şi Preşedintele şi guvernanţii ştiu că ei i-au adus pe aceşti oameni în situaţia în care se află acum.

Deci am renunţat la fotografii şi am cîrmit dreapta, printre stîlpii de susţinere, spre casele de bilete. Aici, cel puţin la 6.00 dimineaţa, (cît era ceasul atunci), zona este în semiîntuneric. Poate că asta îi face să se simtă mai la adăpost, sau mai puţin expuşi, mai puţin vulnerabili, mai puţini demni de milă şi de arătat cu degetul. Nu ştiu. Dar şi aici sînt cîţiva dezmoşteniţi. Spre deosebire de “stîngişti”, pe partea asta nici unul nu doarme. Dar, la fel ca ceilalţi, păstrează “distanţa de discreţie” unul faţă de altul.

Eu, la fel ca şi puţinii călători de la ora asta, trec mai departe. Şi îmi văd de ale mele. Cum sala de aşteptare e închisă cu lacătul, mă aşez la o terasă. Mi-am luat un suc de care uit rapid pentru că citesc cu rîvnă dintr-un dosar. Nu, nu vreau să mă dau rotundă, nici să fac pe interesanta. E multă vreme de cînd nu mai încerc să impresionez pe nimeni. Pur şi simplu am o mulţime de “restanţe” la materiale pe care trebuie să le public şi nici măcar n-am apucat să citesc documentele din dosarele ce mi-au fost încredinţate.

Sînt atît de cufundată în lectură, încît abia realizez că de lîngă masa mea tocmai a plecat un copil de 10 - 11 ani care mi-a cerut “un leu”. Ştiu că mi-a cerut asta pentru că face acelaşi lucru şi la masa vecină. Nu cred că i-aş fi dat. Pentru că am Am “făcut” gara
învăţat că mult prea rar banii sînt ai celui căruia i-i dai. Dar astea sînt gînduri de suprafaţă. Mintea mea e cu totul prinsă în dosar. Poate de aceea ratez şi al doilea copil care îmi cere ceva? Presupun că tot bani.

Nu mai am timp să mă dumiresc. La megafon se anunţă că trenul meu pleacă peste cinci minute în direcţia… În timp ce-mi pun lucrurile în poşetă constat că Gara de Nord s-a umplut de lume.

Unde or pleca toţi aşa de dimineaţă? Or fi văzut şi ei homleşii? Şi dacă i-au văzut…? Ei, homleşii, vor fi, probabil, aici şi mîine şi poimîine şi… pînă cînd bunul Dumnezeu îi va lua în gara lui cea mare şi primitoare.

3 comentarii:

  1. Salut www.SpuneNuDrogurilor.com este o echipa recent formata, nonprofit, care si-a propus sa lupte pentru constientizarea opiniei publice, a tinerilor debusolati de societatea în care traim despre tot ceea ce înseamna consum de droguri într-un fel sau altul.
    Daca prin actiunea ta, salvezi o singura viata de la decadere, considera ca ti-ai atins scopul, alaturi de noi toti ceilalti.

    Daca doresti sa sustii aceasta campanie, afisaza pe blogul tau un banner, codul se preia de la: www.spunenudrogurilor.com vei fi sustinut si tu de aceasta campanie lasa un comentariu daca ne sustii sa te sustinem si noi Scuze de deranj

    RăspundețiȘtergere
  2. Consider ca initiativa este extraordinara, ca si modul de abordare. Nu e pacat ca a trebuit sa public un "anonim"?

    RăspundețiȘtergere
  3. Macar tu ai mai ajuns la Gara... Eu n-am mai fost demult. E un post bun. Ramane de vazut cat si mai ales cine, intelege ce e de inteles...
    Buna dimineata!

    RăspundețiȘtergere