Lecţia de sinucidere morală

Cred că eu sînt fraiera pămîntului! Şi ce altceva aş putea să cred despre mine cîtă vreme oamenii continuă să mă dezamăgească dar eu continui să cred în ei. În ideea de OM. Adică spirit, minte, caracter, cultură generală şi alte chestii “desuete” care diferenţiază bipedul de patruped. Nu că aş avea cine ştie ce aşteptări… Pe ansamblu m-am obişnuit să-i iau pe oameni aşa cum sînt, să descopar şi să cultiv ce au bun. Dacă au. Dacă nu, nimeni nu zice că trebuie să iau în suflet pe toată lumea. Mai rău e cînd cineva reuşeşte să mă convingă că merită să-l iau în suflet, apoi se transformă într-o persoană radical diferită.

Cum se ajunge aici? Prin sinucidere morală. Prin fapte şi cuvinte care dezvăluie un alt om decît cel pe care l-am cunoscut şi l-am îndrăgit. Un om care pare să nu aibă nimic în comun cu cel pe care l-am cunoscut şi l-am îndrăgit. Iar odată cu sinuciderea lui moare şi o parte din sufletul meu.

Un astfel de om este Remus Cernea. O parte dintre voi au auzit, probabil, despre el, abia după ce şi-a anunţat intenţia de a candida la Preşedinţie. Eu l-am cunoscut cînd lucram la Radio Lynx. Întîlnirea cu el mi s-a părut o adevărată revelaţie. Cult, deştept, luptător înfocat pentru idei, dar fără a se limita la vorbe, ci transformîndu-le în fapte concrete care cel mai des au devenit succese utile celor mulţi, adept al democraţiei în cel mai pur sens al cuvîntului. Şi, lucrul cel mai important, un om care ştie că o idee care este contrară ideilor sale nu înseamnă neaparat sursă de conflict, ci poate deveni pistă de lansare pentru ceva mai bun. Pentru că ŞTIE să ofere şi să accepte argumente. Cum să nu admiri şi să nu îndrăgeşti un astfel de om?

De aceea m-am bucurat sincer cînd, cu ocazia unui protest organizat în faţa ambasadei SUA pentru că legea electorală românească este total nedemocratică, şi-a anunţat intenţia de a candida ca independent la Preşedinţie. Am hotărît atunci, pe loc, să-l suţin din toate puterile şi prin toate mijloacele pe care le voi avea la îndemînă. Remus Cernea reprezenta o şansă reală de schimbare!

Deocamdată s-a schimbat doar el. În mai puţin de două luni a devenit un alt om. Pe care nu-l (re)cunosc.

Primul pas pe acest drum l-a făcut cînd şi-a anunţat oficial intenţia de a candida. Dar nu ca independent, ci din partea Partidului Verde. Ce dezamăgire… Nu numai că oamenii ăia nu au reuşit să facă nimic spre a intra în atenţia opiniei publice, dar cînd te numeşti “Verde” un loc aparte în activităţile partidului ar trebui să-l reprezinte baza platformei, respectiv acţiunile ecologiste. Niciodată n-am auzit că ar fi făcut aşa ceva. “N-are nici o şansă”, mi-am spus atunci. “Ce l-o fi apucat”? Am aşteptat să-i aflu punctul de vedere. “Ca independent, mi-a spus Remus, aş fi, în primul rind lipsit de mijloace financiare. După cum ştii eu n-am făcut afaceri, nu sînt în nici un fel de relaţii cu cei care au bani, nici nu ştiu dacă aş reuşi, cu cei cîţiva prieteni, măcar să adun numărul de semnături necesare pentru depunerea candidaturii. Aşa, cu un partid în spate, totul se schimbă. În plus, nu mă aştept neapărat să cîştig. Beneficiul pentru români va fi că din postura de candidat voi avea ocazia să fiu mediatizat şi astfel oamenii vor afla că există şi un alt mod de gîndire, un alt tip de a face politică, o alternativă la ce se întîmplă acum şi astfel vor şti că au motive să mearga, din nou, la urne”.

Argumente practice şi de bun simţ.

Dar liniştea mea nu avea să dureze prea mult. Pentru început am fost doar intrigată. Deşi acum avea în spate un partid, Remus Cernea continua să se ocupe personal de comunicare. Tot ce avea de spus, fiecare pas, fiecare demers al său era transmis imediat prin mail. Problema era că toate aceste comunicări despre Remus Cernea veneau de la Remus Cernea. Mi-a spus că la partid nu are cine. Că nu au un department de comunicare. Sînt bani puţini. M-am oferit să preiau gratuit această sarcină. Măcar pentru a salva aparenţele. Totul a rămas la stadiul de discuţie…

Dar încă eram cu totul de partea lui. Prin urmare, cînd Leonard Cohen a concertat la Bucureşti, iar Remus a “sunat mobilizarea” pentru o acţiune de strîngere de semnături, am lăsat tot ce aveam de făcut şi m-am dus acolo. Chiar însoţită. Şi m-am bucurat că lista mea se umple. Dar bucuria mi-a fost scurtă. În ziua următoare Remus avea postate pe site-ul lui de candidat înregistrări live din timpul concertului, el aflîndu-se foarte aproape de scenă.

“Passons” - mi-am zis. E rocker, nu avea cum să lipsească. Dar a fost numai începutul rostogolirii.

A urmat acţiunea de la Palatul Victoria cînd a dat foc unui tablou ce-l reprezenta. Era o nouă formă de protest la adresa lipsei de democraţie. Din păcate, de dragul senzaţionalului şi al audienţei, presa l-a sacrificat. În toate ştirile s-a spus că el îşi va da foc. Iar asta, adăugată la multele prejudecăţi ale românilor (de ce are coadă, de ce nu poartă costum? etc, etc, etc), i-a adus o “aură” de om cu probleme psihice.

La scurt timp - un nou protest. În faţa Televiziunii Române - pentru că presa nu-l mediatizează. I-am explicat inutil că încă nu a început campania electorală, că nu este singurul care şi-a anunţat intenţia de a candida fără a fi mediatizat şi, mai ales, că nu poate nimeni să stabilească în locul meu, reprezentant mass media, ce subiecte mă interesează şi pe care vreau să le mediatizez. “Asta e lipsă de democraţie”, mi-a răspuns. “E, într-adevăr, o formă a lipsei de democraţie, dar argumentele pentru a te ţine la distanţă mi le oferi chiar tu. Nu numai că mă ataci pe mine presa pentru că nu te bag în seamă, dar atunci cînd asta se întîmplă vorbeşti foarte mult, iar lumea nu are nici timp şi nici răbdare să asculte filozofie. Lumea işi doreşte să audă lucruri clare şi exprimate concis”. Discuţia noastră s-a încheiat în coadă de peşte…

La “trasul politicienilor în ţeapă”, acţiune desfăşurată peste drum de sediul Guvernului, am fost iarăşi dezamăgită. Ca întotdeauna reprezentanţii partidului pe care îi reprezintă şi care, dacă Remus ar cîştiga alegerile, ar ajunge, în sfîrşit, să aibă o semnificaţie (la Partidul Verde mă refer), deci reprezentanţii partidului erau, ca întotdeauna, mai mult absenţi. Adică mai puţin de zece membri, majoritatea - copii.

Şi dacă toată lumea a căzut de acord că e bine să ai un partid în spate, mă întreb sincer la ce i-a folosit acest lucru lui Remus Cernea devreme ce Partidul verde l-a transformat în cerşetor. Spre marea mea dezamăgire şi mirare, totodată, Remus a acceptat să ceară oficial donaţii pentru susţinerea campaniei. “Doi euro prin SMS, sau mai mult în conturile deschise special în acest scop. Şi pentru că paharul cu pelin trebuia umplut cumva, din comunicatul prin care se anunţă “cheta publică” lipsesc două elemente esenţiale: Remus Cernea NU spune dacă a adunat numărul necesar de semnături pentru a-şi înscrie candidatura şi NU spune cum vor şti donatorii cîţi bani a primit în acest mod şi ce va face cu ei dacă nu va putea să candideze.